Excursiile cu copii. Partea a treia: mâncarea

După ce am discutat cum facem tura cu  cei mici mai interesantă şi mai plăcută, după ce am văzut cum îmbrăcăm copiii… ajunserăm şi la subiectul sensibil al multor părinţi: mâncarea. „Da’ tu ce le dai de mâncare?” e întrebarea la ordinea zilei atunci când vorbesc cu alţi părinţi despre mersul pe munte. Nu o dată am primit solicitarea de a scrie despre asta… aşadar, încerc.

Câteva cuvinte-înainte

În primul rând, nu vă stresaţi foarte mult. Chiar dacă nu aveţi cei mai prieteni-cu-mâncatul copii, este foarte posibil ca, odată ajunşi pe munte, situaţia să se schimbe. Aerul şi mişcarea fac minuni, serios. Aceeaşi mâncare „scârboasă” acasă devine „delicioasă” la uşa cortului. Iar dacă, totuşi, treburile NU se schimbă, puteţi să vă folosiţi de context pentru a purta o discuţie cu ei despre importanţa disciplinei în natură. Cu alte cuvinte, înţeleg că nu-ţi plac pastele cu ton, dar, cu părere de rău, asta este ce avem aici. Nu vrei să mănânci, îţi va fi foame (acum… indicat ar fi, totuşi, să nu se ajungă chiar la foame extremă, pentru că ar deveni agitaţi şi amintirile create în tură ar putea să se transforme, pentru toţi participanţii, în unele nu-foarte-plăcute, atunci când aveţi de gestionat copii obosiţi, excitaţi de noile descoperiri…. şi flămânzi. E nevoie, altfel spus, de un echilibru atent între lecţiile de disciplină şi capacitatea lor de a le asimila, dar şi între lecţii şi… bucurat – întotdeauna alegeţi bucuratul 🙂 ).

Crisul meu nu mânca brânză de oaie acasă pentru nimic în lume. În tură, însă…. 😀 Foto Ioan Stoenică

În al doilea rând, atât voi, cât şi ei, trebuie să ştiţi dinainte de a pleca faptul că mâncarea pe munte nu poate fi „ca la mama acasă”. Nu poţi căra cu tine tot ce-ţi place şi e bine ca lor să li se explice asta dinainte (de exemplu, eu nu pot căra pe munte câte fructe şi legume proaspete aş mânca, în acelaşi interval de timp, acasă. Nu putem îndesa în rucsac un tort cu ciocolată). Recomand să faceţi împreună cumpărăturile/mâncarea/rucsacul, astfel încât să nu vă treziţi la faţa locului cu surprize („dar eu nu voiam caşcavaaaaal, voiam telemeaaaaa”), iar ei să nu se simtă puşi în faţa faptului împlinit în vârf de munte, fără alternative, când oboseala şi foamea predispun la exprimări… mai puţin prietenoase ( 😀 ) ale emoţiilor.

Instantaneu „la uşa cortului”. Nu ştim despre ce era vorba în realitate, dar un scenariu plauzibil ar fi: „mamii, gogoaşa asta e receee” „În 5 minute plecăm, să fie terminată până atunci!” :)) Foto: Ioan Stoenică

În al treilea rând, mâncarea pe munte, la fel ca la adulţi şi mai mult decât la ei, trebuie să fie calorică. Adică oricât de fani salate şi smoothie de fructe suntem, ca părinţi, în condiţii de efort cam mor copiii de foame cu ele. Astfel, e nevoie de o mâncare, fie ea „tradiţională” sau vegană/de post, care să ofere organismului suficienţi nutrienţi şi suficiente calorii, combinând necesarul de glucide şi lipide (necesare producerii de energie prin ardere rapidă, respectiv lentă) cu cel de proteine (care ajută la creştere – în condiţii de efort, inclusiv la creşterea masei musculare necesare pentru a face faţă respectivului efort). Nu voi intra în amănunte foarte mult, nu mă voi apuca să caut cifre cu necesarul caloric al copiilor la diferite solicitări fizice, nici eu nu îmi fac bagajul cu datele respective sub nas. Dar ideea de bază trebuie, totuşi reţinută: mâncare săţioasă, eficientă energetic şi transportabilă (era comparaţia aceea cu oul care dă energie cât o farfurie de ciorbă. Dacă ţii cură de slăbire, clar e mai bună ciorba. La munte, invers, e mult mai eficient să cari în spate un ou decât un borcan cu ciorbă 🙂 ).

În ultimul rând, mai facem şi mici compromisuri/abateri. Dacă acasă mâncăm doar raw sau bio, pe munte putem face o excepţie. Iar ciocolata – aia pe care acasă o ascundeţi de copii 😀 – aici e chiar importantă pentru ei!

Sfaturi concrete de meniuri n-o să dau, întrucât fiecare familie are propriile obiceiuri alimentare. Dar o să povestesc puţin despre noi şi despre categoriile de mâncăruri de luat pe munte.

Şi voi începe prin a prezenta modul în care structurăm noi mesele pe munte. Astfel:

  • în nicio dimineaţă nu se sare peste micul dejun (care, de obicei, e format din carbohidraţi cu ardere lentă – cereale, fructe uscate – şi iaurt/lapte/ceai). Pornim pe traseu, în mod ideal, cam la 30 minute după masă  – ca digestia să fie începută, să pornim cu o „rezervă” de glucide în sistem şi nu cu „stomacul greu”;
  • prânzul se ia pe traseu, deci va consta din mâncare rece, pregătită deja (un sandwich, o casoletă cu bucăţele de carne şi brânză din care luăm cu pâine) şi un desert (biscuiţi, ciocolată);

    Pauză de prânz din casolete. Foto Ioan Stoenică
  • cina este (să leşine fetele la dietă, da! :)) ) masa principală a zilei. Din raţiuni organizatorice (suntem ajunşi la cort/cazare, stabiliţi, avem timp de gătit) şi nu numai (dimineaţa deja plecăm „pe plus” energetic);

    Cină – paste rapide „cu de toate”. Înfulecată conform efortului – foto Ioan Stoenică
  • pe traseu, gustări rapide (un baton, o ciocolată, o glucoză) în pauze sau ori de câte ori simţim nevoia (nu aşteptaţi să scânciţi de foame sau să cădeţi din picioare de hipoglicemie! Gustare calorică la primul semn de nevoie dat de corp!)

    Pauză de crescut glicemia cu biscuiţi

Şi acum să vedem, totuşi, şi ce mâncăm. Am structurat cele câteva idei pe grupe de vârstă. Astfel:

I. pentru un bebe, laptele de mamă este meniul ideal. Din toată lista de beneficii, aici le trec doar pe cele care fac alăptarea perfectă pentru a ne uşura viaţa în natură cu bebe: laptele e mereu proaspăt, la temperatura optimă şi pregătit pentru a fi servit, „recipientele” nu necesită niciun tratament special înainte sau după utilizare, nu ai de cărat nimic în plus :)) Cocktail de sănătate, chiar şi din mers! 😀

Pit stop – foto Ioan Stoenică
Ca la uşa cortului – foto Ioan Stoenică
Doar capul uşor înclinat sugerează ce ocupaţie avea micul în momentul surprins în imagine 😀 – foto Ioan Stoenică

II. Pentru bebeluşi deja diversificaţi, dar care nu au ajuns încă la ton şi biscuiţi: există o întreagă gamă de mâncăruri speciale în magazine, mai bio sau mai puţin. Nu am luat niciodată 😀 Deci nu ştiu ce să vă spun despre ele. Acolo unde nu am putut adapta mâncarea noastră la nevoile lor, la cei mari am făcut „conserve acasă„: mâncarea de bebe gătită aşa cum erau deja obişnuiţi, pusă în borcane curate şi sterilizate borcanele umplute, prin fierbere, ca la conservele pentru iarnă. Nu o luaţi drept o recomandare studiată, ci drept o experienţă personală. Dat fiind că nu făceam trasee de mai multe zile cu bebe, pt 1-2, chiar 3 zile, puteam căra borcanele de sticlă, care se comportau asemeni oricărei conserve până la deschidere (atenţie la „click-ul” capacului la deschidere, ca la orice borcan. Gustaţi întotdeauna înainte de a oferi copiilor!). Un accesoriu de asemenea util, mai ales pentru turele de o zi, este un termos pentru mâncare (eu am unul primit, destul de nepractic din cauza volumului mare. Totuşi, deja l-am folosit de câteva ori şi la bebe. Şi intenţionez să-mi mai iau unul, mai micuţ).

III. Pentru copiii peste 1 an-jumătate – 2 şi pentru adulţi. Ţineţi minte regula „de 3 simplă” – adică regula de simplificat viaţa la cratiţă pe munte: alegem alimente 1. calorice 2. cât mai neperisabile 3. uşor de cărat şi de preparat. Exemple din ce folosim noi:

  • muşchi/slănină, caşcaval, telemea uscată, brânză de burduf, unt (iarna tăiate cubuleţe seara şi puse într-o casoletă, întrucât îngheaţă şi devin foarte dificil de tăiat în pauzele rapide de pe traseu). Conserve doar de ton (recomand ton bucăţi, mai ales pentru copii. Tonul mărunţit e, de fapt, o mărunţeală de resturi de peşte cu mult ulei de proastă calitate);

    Hai la slănină, neamulee! (inutil să menţionez că acasă nici ei, nici eu, nu mâncăm slănină). Foto Ioan Stoenică
  • lipii în loc de pâine (gata feliate, uşor de folosit cu orice, săţioase, naturale);
  • biscuiţi (preferabil simpli, fără creme), cereale porţionate, sana – pentru dimineaţă, pentru pauzele de pe traseu;
  • ciocolată, batoane de susan, fructe uscate, glucoză batoane, miere sau finetti în recipiente mici din plastic;
  • pentru prima zi: mâncare pregătită de acasă (şniţele, plăcinte cu brânză, chec etc);

    Sandwich cu şniţel, perfect pentru ture de o zi
  • la turele cu dormit la cort: „baza” pentru mâncarea gătită la primus: orez prefiert (dintr-acela în punguţe pentru fiert, care fierbe în 6 min), paste tot cu fierbere rapidă, mălai pentru mămălugă, cuş-cuş. Pe acestea le amestecăm cu „de toate” din prima categorie şi ies meniuri gustoase şi consistente;

    Cuş-cuş „cu de toate”, pregătit pentru a fi savurat, în cort, cu ajutorul „linguro-furculiţelor” – sporks – foarte iubite de copii. Foto: Ioan Stoenică
  • în ceea ce priveşte crudităţile, în funcţie de dificultatea traseului, de greutatea rucsacurilor, de sezon, putem adăuga câteva mere, banane (eu personal le evit pentru că mereu ajung cu ele stoarse), roşii (eu, eu! Gravidă în 8 luni, am cărat 3 kile de roşii la tură de mai multe zile, cu cortul). Dar ce avem mereu pentru aport de „viu” sunt verdeaţa (da, avem pătrunjelul cu noi chiar la ture grele de iarnă! Fiind o excelentă sursă de fier şi de… vitamina C. Şi schimbă complet gustul mâncării „uscate”) şi măcar o lămâie.

O categorie aparte de mâncare este reprezentată de alimentele „instant”. Dacă până nu demult prin asta se înţelegeau acele supe şi piureuri la plic din supermarket – pe care eu una nu le-aş recomanda nici duşmanilor, d-apoi copiilor, deşi mi-am început mersul pe munte cu aşa ceva, ca mai toţi ai generaţiei mele – în ultimii ani a apărut şi pe piaţa noastră românească o gamă variată de mâncare specială pentru expediţii. Este vorba despre mâncare liofilizată (pe scurt, mâncare gătită, îngheţată la temperaturi foarte joase şi „recompusă” printr-un procedeu special, astfel încât să ne putem bucura, în vârf de munte, de o tocăniţă cu pui, de exemplu, doar fierbând apa şi adăugând-o în plicul cu mâncare). Foarte avantajoasă datorită greutăţii scăzute, a concentraţiei calorice, a pregătirii rapide, ba până şi a economiei la spălat vase în natură (se poate mânca direct din plic), rămâne dezavantajul preţului. Iar din punct de vedere calitativ, singura pe care o recomand, fiind, dacă nu pot spune „naturală”, măcar „fără aditivi”, este cea de la Lyo Food. Şi mai scumpă decât cele uzuale, da. Dar singura pe care am mâncat-o cu poftă până şi eu, cea dotată cu „detector de E-uri” :)) Totuşi, în turele cu cei mici preferăm să gătim un pic mai…. tradiţional.

Hrănind pe bebeloi din burtă cu paste cu spanac by Lyo Food, în cadrul examinării de iarnă la cursul de lideri montani. Foto (cred) Costel Balan

O altă categorie de mâncare deloc de neglijat, care dă un farmec aparte turelor cu copii este cea pe care ne-o oferă direct natura. Mă refer în special la fructe de pădure, întrucât ciupercile, oricât am fi de cunoscători, recomand să le evităm a fi consumate pe loc cu copiii (o preparare termică insuficientă poate duce la probleme mai mici sau mai mari, de la crampe şi diaree până la intoxicaţie). Culesul fructelor sălbatice, însă, poate reprezenta o atracţie în sine pentru a porni în drumeţie.

Direct de la sursă! Foto: Ioan Stoenică
Porţia de sănătate! Foto: Ioan Stoenică

La fel şi plantele pentru ceai (vara, noi nu luăm pliculeţe de ceai, întrucât nu există unul mai bun decât cel din cimbrişorul aromat, proaspăt cules!). Dacă sunteţi norocoşi să nimeriţi la o stână sau la localnici primitori, deja se trece la un alt nivel al degustării de bunătăţi… şi se cheamă tură culinară! :))

Într-o tură cu familii marca Munţomama+Ioan Stoenică am avut parte şi de meniu special, la stână 😀 Foto: Ioan Stoenică
Adică aşa ceva! Foto: Ioan Stoenică

Şi pentru că tot vorbeam despre ceai… cel puţin la fel de importantă precum mâncarea este o hidratare eficientă. În condiţii de efort, deshidratarea la copii se poate traduce în febră, oboseală exagerată, hipotermie, insolaţie dacă s-a mers prin căldură. Orice pauză ar trebui să însemne câteva guri de apă, oferite copilului (nu aşteptaţi până cere, de obicei atunci e deja târziu). Dat fiind că este puţin probabil să avem rucsac pentru copii dotat cu sistem de hidratare, recomand ca fiecare copil să aibă asupra sa propria sticlă de 0.5l sau propriul bidon (colorat şi drăguţ) cu apă. Astfel, chiar dacă „grosul” se va consuma tot din sticla părinţilor, dorinţa de a-şi mai uşura bagajul/de a „se juca” cu bidonul/de a umple bidonul la loc la izvor etc îi va determina să bea.

Pauză de hidratare Foto: Ioan Stoenică

Iarna, termosul cu ceai devine absolut necesar, întrucât şi pentru adulţi e dificil să consume apa rece (iar gerul deshidratează la fel de mult ca soarele puternic, fiind aer foaste uscat!). Ceaiul, totuşi, hidratează mai prost decât apa, deci trebuie suplinit prin cantitate şi/sau prin adăugarea de electroliţi (utili şi vara, în apă).

Aşadar… poftă bună să aveţi! Şi nu uitaţi, bucuria unei experienţe pe munte este mai importantă pentru ei decât o masă sărită! 😀

S-aveţi poftă! (în şi de natură!) Foto: Ioan Stoenică

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s