Educație montană în școli

“Până să-mi termin eu şcoala de ghid montan mai am, dar voi, astăzi, prin cooperarea şi implicarea de care aţi dat dovadă prin participarea la activităţile noastre împreună, aţi terminat şi voi un pui de şcoală. Iar dacă eu fac şcoala de ghizi, voi sunteţi, astăzi, absolvenţi de “Grădiniţa de munte”. Felicitări!”speech

Aşa sună speech-ul pe care îl ţin în faţa a 15-20 ochişori miraţi de preşcolari, care aşteaptă să-şi primească “diplomele”. Sunt copilaşi ai căror părinţi şi/sau educatori au înţeles oportunitatea educaţiei timpurii pentru natură şi care vor să-i introduce treptat în lumea pădurilor şi a crestelor. Şi vor să facă asta cât mai bine. Să înceapă cu dreptul.

De ce ore de educaţie montană în unităţi de învăţământ?

marcajeDa, eu visez la ziua în care educaţia montană va fi o materie şcolară ca oricare alta (bine, bine, exagerez un pic! Nu chiar ca oricare alta am vrut să spun. Ceva mai distractivă decât matematica şi mai aplicată decât latina :D). Şi nu doar sper, ci am motive şi să cred că vom ajunge acolo. Deja sunt şi la noi oameni care se ocupă, deja există proiecte şi, mai devreme sau mai târziu, ele vor devein realitate. Până atunci, însă, eu văd oportune chiar şi variantele tip club optional (periodic) sau activitate extracurriculară episodică. De ce?

Pentru că e o activitate ca oricare alta, care merită atenție. Pentru că dacă şi noi, ca adulţi, ne “facem temele de acasă” înainte de a ieşi pe teren, ne pregătim tehnic din punct de vedere teoretic, cercetăm, studiem, citim pe echipamentnet etc, nu văd de ce copiii nu ar putea beneficia şi ei de o astfel de instruire. Care să fie nu doar distractivă, “altfel” decât şcoala sau grădiniţa de zi cu zi (că tot se face “școala altfel”, măcar câte o săptămână pe semestru), ci şi o sursă de informaţii utile. Care da, nu se aşteaptă nimeni să nu fie îngropate rapid în noianul de informaţii şcolare “mai importante” sau de stimuli media la care sunt expuşi zilnic copiii. Dar nimic din ce învăţăm sau trăim nu dispare cu adevărat. Doar se acoperă. Dar nu ştim cum, într-o situaţie limită, copilul devenit adult îşi aminteşte “de undeva”, dintr-un feeling interior pe care nici nu şi-l mai explică, o informaţie care îi poate salva viaţa. Mie mi s-a întâmplat de mai multe ori…

Pentru că şi aici, deci, ca în oricare alt domeniu, este important contactul copilului cu subiectul. Să afle că există. Să ştie ce înseamnă. Să aibă cadrul organizat în care să-l încerce şi în care, dacă domeniul îl atrage, în care să se dezvolte. Pentru că aşa cum există ore sau cluburi opţionale de muzică, dans, pictură sau şah (care nu garantează deloc că preşcolarul sau micul şcolar înscris va deveni un campion mondial la vreuna dintre aceste activităţi sau, măcar, că va ajunge să le practice şi ca adult), la fel văd important şi contactul copilului, încă de mic, cu natura. Pentru că dacă nu pus-cortexistă un punct de pornire, este foarte greu să pleci singur pe un drum. Să cauţi, să te dezvolţi și să fii competitiv cu cei care au avut contact de mici cu subiectul şi sprijin de mici acolo unde copilul a manifestat interes. Vorbesc şi din experienţă proprie. La fel cum dansatorii talentaţi, artiştii plastici talentaţi, sportivii talentaţi pleacă din aceleaşi cluburi de masă, de unde, apoi, se desprind pentru a se specializa, la fel şi aici. Orele de masă ar fi, ca în orice alt domeniu, şi o pepinieră pentru “vârfuri”. Dar nu numai asta. Şi nu în asta văd eu scopul lor principal ci, dimpotrivă, în crearea unei culturi de masă (de i se mai zice şi cultură generală) pro-natură, pro viaţă activă şi sănătoasă, pro-mediu, proveselie drumeţie etc.

Da, nu vom merge pe Mont Blanc la grădiniţă. Nu vom merge nici pe Moldoveanu. Dar vom merge pe un deal. Vor vedea cum e să îi zgârie iarba, să le fie foame, să meargă mai mult decât “le vine”. Să facă multe altfel decât ”le vine”, de fapt. Vor vedea și ce înseamnă să nu fie atenți şi să uite să-și ia sticla cu apă la ei, de exemplu. Cum e să vadă un oraş de sus. Cum e să se caţăre în copaci. Să alerge în voie cu prietenii, fără le spună “doamna” că nu e momentul sau locul.in-cort Vor afla ce înseamnă oboseala bună (aia în care eşti rupt fizic, dar atât de plin de bucurie în interior). Vor vedea o urmă de animal sau un cuib de pasăre şi îşi vor aminti că sunt în vizită în casa lor. Şi nu se vor (mai) teme, pentru că au învăţat deja că, dacă le respecţi regulile, animalele nu-ţi fac niciun rău. Vor lega prietenii şi îşi vor descoperi colegii aşa cum la şcoala sau la grădiniţă nu reuşeau să o facă. Vor trăi şi vor învăţa cu şi din bucurie.

Și, efectiv, cum se face?

Din toamna 2015, am ținut și eu câteva ore de educație montană . În grădiniță, de la grupa baby (2 ani plus) până la cei mari, și, deocamdată, în școli primare, atât în Iași, cât și în București. Reacțiile copiilor au fost extraordinare și mă fac să-mi doresc să continui și pe această direcție.

harta3Pe scurt, am acoperit, ca tematică: noțiuni generale despre munte (geologie, geomorfologie, floră, faună, climă etc), echipament, deplasarea pe marcaje, prezentarea hărții și a busolei, noțiuni de educație ecologică, conduita pe munte și la cort etc. Bineînțeles, toate sunt prezentate la nivelul lor, interactiv, cu jocuri, cu lucru pe echipe și cu mult râs împreună. Și sunt geniali! Dacă tot vorbeam mai sus de oboseala bună, la fel cum ei învață ceva despre asta pe traseu, și invers, eu, plecând de la ei, mă simt terminată fizic și încărcată cu energia lor extraordinară, în același timp. E imposibil să nu fie așa, când ai parte în direct de vorbe de duh precum traseele cu cruce sunt marcate așa pentru că se poate muri pe ele (grupa jocuri-tabere-copiimare) sau de feed-back de topit încet:mami, Ilinca, atunci când a crescut mare, s-a făcut copil?” (Sofia, grupa mică, cel mai drag feed-back primit vreodată, cred). Sau atunci când protestează unanim și hotărât atunci când te prefaci că arunci un ambalaj pe jos. Atunci când intri în grădiniță pentru a-ți lua acasă proprii copii și te asaltează pe scări alți 10: ”bună, Ilinca!” ”O să mergem cu cortul la vară, de-adevăratelea?” ”Ilinca, hai să-ți povestesc unde am fost săptămâna trecută” ”Pot să-ți dau o îmbrățișare?” ”Să mai vii pe la noi!”. Etc. Atunci când educatoarea de la grupa baby (cei de 2 ani!) te oprește printre uși să-imbratisare-de-grupa-micați spună că una dintre familiile din grupa lor a solicitat să repetăm experiența. Când, imediat după o oră la grupa feciorului meu celui mare, surprinzi o fetiță vorbind cu bunica ei: ”uite, asta e mama lui Cristian! Ce ne-am mai distrat azi!”. Când tot mai mulți părinți mă întreabă zâmbind dacă nu organizez și drumeții pe munte… (și eu le răspund, tot zâmbind, că da, dar mai aștept puțin, întrucât vreau să fiu 100% legală și pentru asta).

la-plecareScriu toate astea nu pentru a scoate în evidență ce pedagog ocazional minunat sunt eu, ci dimpotrivă, pentru a arăta că sunt atâtea lucruri simple și foarte la îndemână pe care le putem face, ca adulți, și care să miște ceva în ei. E nevoie doar de puțină implicare. Iar eu cred convins că, dacă există în noi o putere de a schimba lumea, aceea începe obligatoriu cu lucrul cu noi înșine, care se răsfrânge, concomitent, și asupra celor din imediata noastră apropiere. Iar ei vor purta schimbarea mai departe…. și tot așa, din aproape în aproape, dar sigur. Cred mult că asta e singura formă durabilă de a schimba ceva. Și că fiecare sămânță sădită într-un copil poate da roade nu doar în el, ci și în copiii copiilor lui. Ori asta nu e deloc ceva mărunt!

Colțul birocraticgeologie-gr-mare

Dacă doriți mai multe informații sau detalii ”tehnice” despre orele mele (tarife, formalități fiscale, statutul meu legal care îmi dă drept de practică etc), vă rog să utilizați secțiunea contact.