Despre

Ideea acestui blog a fost coaptă – dacă se poate spune aşa ignorând ironia oximoronului – în cort, într-o foarte geroasă noapte de decembrie, pe crestele Munţilor Rodnei. Noapte în care, tot încercând să-mi găsesc în sacul de dormit un locuşor în care să uit de frig şi să adorm, am încercat, fără succes: să număr oiţe (nu a mers, îmi amintea de stâna la care nu am mai ajuns în ziua aceea), să imi desenez în minte harta traseului parcurs şi, mai ales, a celui rămas de parcurs (nimic, nu am reuşit să-mi motive organismul să îşi ia pauza de odihnă, dimpotrivă, mai mult l-a băgat în stare de alertă), ba chiar să-mi calculez impozitul (ha ha, nu, nu m-a ţinut mai mult de 1 minut încercarea, atâta rigoare nu-i de mine). Până la urmă, gândul mi-a zburat, inevitabil, la cei doi mici de acasă… şi tot pendulând cu mintea ba la ei, ba la cortul suflat de vânt, imaginându-mi cum le voi povesti excursia când mă voi întoarce… m-a vizitat şi ideea asta: de a povesti şi altora. Altor copii. Altor părinţi de copii. Ah, nu neapărat despre cum e să dormi la -25 de grade cu sac de trei sezoane :D. Ci despre multe alte experienţe. Mai calde şi mai cu cei mici. Cu sau fără cort, dar în natură. Că doar avem ce povesti…

traseu4

Pentru că, oricât de pasionat de munte ai fi ca părinte (sau: cu atât mai mult cu cât eşti foarte pasionat de munte ca părinte :D), a merge cu cei mici este o artă. Una bazată pe un echilibru foarte instabil, ce ţine de capacitatea de a găsi proporţia perfectă între traseu şi odihnă; între limite depăşite şi confort (fie el şi relativ); între a le oferi adrenalină şi a-i învăţa să caute şi să aprecieze liniştea şi calmul; între activităţi structurate şi nestructurate; între lecţii de învăţat şi bucurii de trăit. Toate în aşa fel încât să îi determini să vrea mai mult. Să vrea şi a doua oară. Să vrea şi pe viitor, şi fără voi. Dar şi cu voi.

…………………

cris1(Chiar recent îmi povestea un tată, alpinist cu vechime, cum, înainte ca fiul lui cel mic să plece la facultate, şi-au dorit să mai facă o tură împreună. Cineva din grupul în care eram când se purta discuţia a remarcat că e atât de fain că între ei există aşa o legătură puternică. Iar tatăl a răspuns ceva ce mie mi-a plăcut extrem de mult: „Nu e vorba doar că e fiul meu, ci este şi acel partener de tură pe care îl cunosc şi care mă cunoaşte, în care am deplină încredere, cu care mă înţeleg dincolo de cuvinte„. Aşadar, cele multe creste făcute de tatăl respectiv împreună cu băiatul său i-au legat în aşa fel încât să funcţioneze perfect pe munte împreună, ca două părţi ale aceluiaşi angrenaj. I-am spus, atunci, că mi-aş dori ca măcar unul dintre copiii mei să mai vrea să meargă cu mine pe munte atunci când va avea 19 ani. Pe moment, doar a zâmbit. Mai târziu, a venit la mine și mi-a zis, nu fără emoție în glas: ”Nici nu știi ce satisfacție ai avea…”)

…………………

Așadar, din experiența mea și a celor din jur, am observat că, dincolo de ceea ce nu mai ține de noi, ca părinți (alegerile de viață și preferințele copiilor noștri care, vrem sau nu să acceptăm, sunt oameni unici, diferiți de noi), ce ține de noi pentru a trezi în ei dragostea de natură este exact găsirea și respectarea proporției despre care scriam mai sus. Cea în care copilul nici nu se simte copleșit și depășit (mersul pe traseu devenind o povară), nici nu simte că ”a primit totul deodată” (i se lasă spațiu și pentru explorări ulterioare), dar nici că bate pasul pe loc (tendința frecventă de a-i supraproteja în fața unei naturi care nu ar deveni ostilă decât dacă o facem noi să fie, nerespectându-i regulile). Și despre asta mi-ar plăcea să povestim împreună aici.

noi3Eu sunt Ilinca. Mama lui Cristian (6 ani) și a lui Gabriel (3 ani jumătate) și a eșarfelor port-bebe Crisalida (un mijloc minunat de a fi firești încă de la început în relația cu cei mici, dar și de a-i introduce, la fel de firesc, în mediul încojurător. Mai multe despre asta găsiți pe site, dar și pe blog, unde mai scriu din când în când și unde am postate inclusiv primele ture ale copiilor mei).

Am mers pe munte prima oară, cu părinții mei (mulțumesc), la vârsta de 1 an. M-am îndrăgostit iremediabil de păduri și creste când aveam vreo 10. M-am înscris la Facultatea de Geografie, specializarea Turism, când aveam 19, și am terminat-o din aceeași mare dragoste. Și abia acum, la 30 de ani, fac ceea ce mi-am dorit dintotdeauna să fac: mă pregătesc pentru ca, după cei 2 ani de școală deja începută, să fac parte din prima promoție de Lideri Montani Internaționali din România. Pentru a putea arăta și altor oameni, dar în special copiilor, frumusețea și firescul contactului cu natura.

educatie-montanaAșadar, bun venit! Acest blog este despre bucuriile și greurile mersului în natură cu cei mici. Povestite cu seriozitate, dar și cu autoironie, emoție sau umor. Vei găsi articole generale despre mersul pe munte cu copii (sfaturi utile, echipament, idei de trasee, jurnale), impresii de la orele de educație montană pe care le-am făcut și le voi mai face în unități de învățământ, rapoarte de activitate de la modulele școlii de Lideri Montani și, pe viitor, propuneri de ture. Reclamă nu fac decât celor în care cred cu adevărat, iar conținutul se află în totalitate sub protecția drepturilor de autor.

Deci lectură cu spor! (adică nu prea multă 😀 Doar cât să te scoată din casă. În condiții de siguranță, bineînțeles. Și nu uita să revii și pe aici cu impresii!)

Cu drag,

Munțomama

2 gânduri despre “Despre

  1. Nicolae Arsa

    Dragă Ilinca,

    Blogul dumitale este extrem de interesant, adică în esență bine realizat (tehnic și grafic), bine scris (cu dragoste, aplomb și har) și foarte educativ.

    Mulțumiri și „La mai mare!”

    Cu stimă, de departe (deocamdată),

    Nic Arsa

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s